Ce alegi: erbicidele preemergente sau postemergente?

Ce alegi: erbicidele preemergente sau postemergente? Leave a comment

Cu siguranță ai auzit de erbicidele preemergente și postemergente. Unii producători le recomandă pe unele, alții, pe celelalte, astfel că agricultorii ajung adeseori să nu mai știe care dintre cele două tipuri de erbicide sunt mai eficiente. În articolul de azi ne-am propus să îți vorbim despre erbicidele preemergente și cele postmergente, despre diferențele dintre ele și recomandări privind utilizarea lor.

Când se aplică erbicidele preemergente?

În primul rând, diferența dintre erbicidele preemergente și postemergente constă în perioada de aplicare a fiecărui tip de erbicid. Aplicarea erbicidelor preemergente se realizează înainte de răsărire, atunci când sunt utilizate erbicide cu activitate reziduală, cu persistență variabilă. Scopul erbicidării preemergente este acela de a preveni apariția buruienilor în culturile agricole. Erbicidele care ajung pe sol intră în soluția solului sau formează o peliculă care este toxică pentru buruieni, astfel încât este împiedicată dezvoltarea ulterioară a buruienilor pe terenul respectiv.

Erbicidarea preemergentă este recomandată deoarece buruienile, odată răsărite, devin competitori pentru plantele de cultură, consumând din resursele solului. Din acest motiv, ele trebuie combătute cât mai repede posibil, până când încă se află în stadii foarte mici de dezvoltare. Conform statisticilor, odată ce o cultură are buruieni atunci când răsare, pierde un procent de aproximativ 30% din producție.

Deși erbicidele preemergente se aplică înainte de răsărire, există totuși și erbicide preemergente care pot fi aplicate în postemergență timpurie, atunci când plantele de cultură au între două și patru frunze.

Când se aplică erbicidele postemergente?

Erbicidarea postemergentă are loc în vegetație, utilizând erbicide de contact, fie totale, fie selective. Aceste erbicide distrug țesuturile, celulele buruienilor, împiedică diviziunea celulară în zona de creștere, declanșează malformația țesuturilor sau inhibă procesele de fotosinteză și respirație.

Avantajul erbicidelor postemergente este acela că agricultorul poate identifica varietățile de buruieni existente în cultură, alegând astfel erbicidele care să țintească exact combaterea buruienilor respective.

Ce alegi: erbicidele preemergente sau pe cele postemergente?

În realitate, specialiști recomandă să utilizezi în combinație erbicidele preemergente și pe cele postemergente. Ambele metode de erbicidare au atât avantaje, cât și dezavantaje, motiv pentru care specialiștii recomandă aplicarea unei strategii care combină erbicidele preemergente cu cele postemergente. În timp ce erbicidarea preemergentă asigură combaterea unei părți importante dintre buruieni, erbicidarea postemergentă vine ca o completare, pentru a combate buruienile care au răsărit ulterior erbicidării preemergente, având în vedere că nu toate buruienile răsar deodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *