Ghidul principalelor lucrări agricole din ianuarie

Ghidul principalelor lucrări agricole din ianuarie Leave a comment

Luna ianuarie, denumită popular „Gerar”, este perioada în care se fac prevestiri privind vremea pe parcursul anului. Se spune că, dacă în ianuarie nu este ger și zăpadă, atunci va fi în martie și aprilie, iar dacă este ger în ianuarie, atunci va fi o vară secetoasă și călduroasă. Tradiția populară mai spune și că, dacă timpul este frumos în ianuarie, va fi o vară ploioasă. În ceea ce privește fermierii, aceștia se gândesc deja la primele lucrări agricole pe care le au de realizat încă din prima lună a anului. Muncile agricole nu iau niciodată pauză, iar luna ianuarie este propice pentru pregătirea și stabilirea unui calendar al anului agricol. În continuare îți vom arăta care sunt principalele lucrări agricole care se realizează în această lună.

Principalele lucrări agricole la culturile de câmp

Există câteva lucrări agricole care se realizează în luna ianuarie pentru culturile de câmp. Iată care sunt acestea:

  • Se transportă gunoiul de grajd în câmp
  • Se începe aprovizionarea cu semințe necesare pentru semănat, precum și cu îngrășăminte, insecticide și fungicide
  • Semințele trebuie condiționate, după care se iau probe și sunt trimise la laboratorul de control al semințelor
  • Unde este cazul, se recoltează porumbul, întrucât în unele situații sunt exploatații unde nu s-a putut intra cu combina în zilele ploioase de toamnă
  • Se controlează produsele depozitate și se iau măsuri de îngrijire suplimentară

Principalele lucrări agricole în ianuarie în legumicultură

Pentru legumicultori, luna ianuarie reprezintă debutul lucrărilor în legumicultură și presupune procurarea semințelor, a substanțelor fitofarmaceutice și a îngrășămintelor de care vor avea nevoie. Pentru a obține necesarul de legume proaspete și conservate, se realizează cultivarea succesivă și intercalată a terenului din grădină. Dacă suprafața este mică, se pot asocia două-trei plante, pentru a valorifica bine spațiul și fertilitatea solului.

Astfel, pe suprafața amenajată se programează cultivarea unei plante cu talie înaltă, cum sunt tomatele, iar între rândurile de tomate se poate semăna salata. Alte culturi intercalate sunt cele de ceapă cu varză, mazăre cu ardei gogoșar, dar și altele.

Iată care sunt principalele lucrări agricole din luna ianuarie în legumicultură:

  • Procurarea semințelor, îngrășămintelor chimice și fungicidelor
  • Verificarea culturilor de toamnă, iar la nevoie se evacuează apa de pe culturi
  • Transportarea gunoiului necesar pentru răsadnițe
  • Amenajarea răsadnițelor
  • Semănarea în răsadnițe a plantelor: varză timpurie, conopidă timpurie, gulioare
  • În seră, se poate începe plantarea tomatelor și ardeiului
  • Protejarea culturilor de frunzoase înființate din toamnă (salată, spanac, ceapă verde) cu folie de polietilenă

Lucrările agricole din viticultură în luna ianuarie

Și în viticultură există diverse lucrări care necesită să fie realizate în ianuarie. Iată care sunt acestea:

  • Efectuarea unui control săptămânal al condițiilor în care este păstrat materialul săditor viticol
  • Procurarea materialului necesar pentru mijloacele de susținere, pesticide, îngrășăminte chimice și material de legat
  • Repararea uneltelor și aparaturii necesare pentru lucrările viticole
  • Transportarea gunoiului la plantațiile de vie

Pomicultura și lucrările agricole necesare în luna ianuarie

Iată care sunt principalele lucrări necesare de realizat în luna ianuarie în pomicultură:

  • Protejarea plantațiilor tinere împotriva rozătoarelor
  • Executarea tăierilor de fructificare la speciile sămânțoase, dacă vremea permite
  • Curățarea pomilor prin răzuirea scoarței, îndepărtarea drajonilor și lăstarilor de pe colet în plantațiile pe rod
  • Combaterea bolilor și a insectelor dăunătoare, care se regăsesc în diferite stadii de dezvoltare în această perioadă
  • Aplicarea îngrășămintelor organice în livezi

Lucrările agricole din apicultură

Și în apicultură există câteva lucrări agricole care se efectuează în luna ianuarie. Iată care sunt acestea:

  • Verificarea periodică a stupinei, pentru a preveni deranjarea și neliniștirea familiilor de albine în urma atacului unor animale sau păsări cum sunt șoarecii, păsările de curte, ciocănitorilor, pițigoii sau vrăbiile.
  • Se supraveghează modul de iernare al familiilor de albine. Acest lucru se realizează prin analiza zumzetului albinelor și prin controale auditive periodice, analiza diverselor resturi, a cantității de albină moartă găsită pe jos, în fața urdinișului, a resturilor scoase de pe fundul stupului.
  • Se îndepărtează, fără zgomot, gheața și zăpada neafânată de pe scândurelele de zbor ale stupilor, se desfundă urdinișurile de albinele moarte și se așterne în fața stupilor un strat subțire de paie sau frunze, pe care se pot așeza albinele când execută zboruri de curățire, se verifică poziția stupilor.
  • Se prepară și se administrează turte de șerbet de zahăr și plăci de zahăr candi sau miere cristalizată familiilor de albine care au fost introduse la iernare fără a avea suficiente rezerve de hrană.
  • Se repară, curăță și dezinfectează stupii și inventarul apicol, se vopsesc stupii, se încheie și însârmează ramele, se completează materialul apicol.

Concluzie

Prima lună din an presupune o serie de lucrări agricole necesare în funcție de specificul agricol. Indiferent dacă este vorba despre culturi de câmp, legumicultură, viticultură, pomicultură sau apicultură, agricultorii au un calendar de lucrări care sunt necesare pentru a asigura un rod bogat în anul care tocmai începe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *