Păianjenul roșu comun

Păianjenul roșu comun: Soluții eficiente pentru combaterea acestuia Leave a comment

Informații generale despre păianjenul roșu comun

Păianjenul roșu comun, având denumirea științifică de Tetranychus urticae, Tetranychus althaeae, Tetranychus bimaculatus sau Tetranychus telarius, și cunoscut sub denumirea populară de păianjen roșu comun, acarian roșu comun sau păianjenul comun, este o specie de păianjen polifagă. Este un dăunător periculos pentru culturile de legume de pe câmp și din spațiile protejate, livezi sau viță de vie. În cazuri rare, este dăunător și pentru cultura de soia. În ultima perioadă, păianjenul roșu comun a început să își extindă atacul și asupra altor culturi agricole, cum ar fi porumbul și floarea-soarelui.

Acest acarian prezintă 6-10 generații pe an. Iernează în stadiul de adult, în special femelele. O femelă depune până la 120 de ouă, cu aproximativ 10-12 ouă depuse pe zi. Ouăle sunt depuse într-un păienjeniș din fire mătăsoase, adeseori amplasate pe partea inferioară a frunzelor, în special de-a lungul nervurilor. În funcție de condițiile climatice, o generație de păianjen roșu comun are aproximativ 15-28 de zile. Adulții și larvele au o mobilitate mare, astfel că se răspândesc ușor de la o plantă la alta.

Ce plante atacă păianjenul roșu și cum îl putem identifica?

Atacul păianjenului roșu comun este mai pronunțat în perioada iulie-august. Acest acarian atacă numeroase plante cultivate, precum sunt: tomatele, castraveții, ardeii, vinetele, fasolea, vița de vie, dovleceii, cartofii, pepenele, vița de vie, pomii fructiferi, precum și diverse flori.

Păianjenul roșu comun se înmulțește și se dezvoltă rapid în special când temperaturile sunt ridicate și umiditatea din aer este relativ scăzută. Semnele atacului se observă în special în perioada mai-octombrie, iar atacul este cel mai agresiv în verile călduroase, în perioada iulie-august. Acarianul înțeapă organele plantelor, cum sunt frunzele și florile, și se hrănește cu sucul celular al acestora. Inițial, păianjenul colonizează partea inferioară a frunzelor, după care se extinde pe ambele părți ale frunzei, pe măsură ce numărul de acarieni crește.

Întrucât păianjenul roșu comun suge sucul celular din organele plantelor, acestea se degradează, se golesc de conținut și aerul pătrunde în interiorul lor, oferindu-le un aspect pergamentos. Frunzele care sunt atacate de acest păianjen au pete caracteristice, cenușii-lucitoare. În urma atacurilor puternice ale acestui dăunător, frunzele se usucă treptat și cad, iar plantele dau recolte scăzute.

Cum poate fi combătut păianjenul roșu comun?

Există câteva metode prin care se poate combate păianjenul roșu comun. În primul rând, este esențială irigarea constantă a plantelor și menținerea unei umidități a aerului de peste 70%. Astfel se reduc semnificativ primele colonii de păianjeni din culturile de legume. Păianjenul roșu comun atacă mai degrabă plantele ușor ofilite, care sunt sub stres hidric.

Se pot aplica și diverse insecticide, cunoscute sub denumirea de acaricide. Acestea ajută la combaterea eficientă a păianjenului roșu comun din culturile agricole atacate.

Acaricide recomandate pentru combaterea eficientă a păianjenului roșu comun

În continuare, îți prezentăm principalele acaricide care sunt eficiente în combaterea păianjenului roșu comun.

Insecticid Vertimec 1,8 EC

Insecticid Vertimec 1,8EC 1 litru | Plantmaster.ro

Insecticidul Vertimec 1,8 EC este ideal pentru combaterea acarienilor din culturile de legume, viță de vie și pomi fructiferi. Acesta pătrunde rapid în plantă, unde formează un depozit activ de produs în mezofilul frunzelor, care va asigura controlul dăunătorilor pe o perioadă îndelungată. Are un foarte bun efect sistemic local în frunze, protejând ambele lor fețe. Acționează asupra dăunătorilor în special prin ingestie, distrugând adulții și larvele care se hrănesc cu părțile tratate ale plantei. Are și activitate de contact, în cazul în care intră în contact cu acarianul.

După aplicarea tratamentului cu insecticid Vertimec, dăunătorii paralizează imediat, iar hrănirea este stopată. Totuși, maximul de mortalitate se obține în termen de 3-5 zile de la ingerarea dozei letale.

Este recomandat ca tratamentul să se aplice imediat ce apar primii acarieni. Nu se aplică la intervale mai mici de 7-10 zile și se recomandă să nu se depășească 4-5 tratamente cu Vertimec pe sezon. Pentru a îmbunătăți pătrunderea produsului în plantă și uniformitatea tratamentului, se recomandă utilizarea acestui insecticid în amestec cu ulei mineral de vară în doză de 0,25% sau adjuvanți organosiliconici. Este recomandat ca tratamentul să fie aplicat dimineața sau seara, atunci când temperatura este scăzută și stomatele sunt deschise.

Nissorun 10 WP

Nissorun 10 WP este un acaricid care conține 10% hexitiazol și se prezintă sub formă de pulbere umectabilă. Este un tratament ideal pentru combaterea păianjenului roșu comun din culturile de vinete, castraveți, măr, cais, piersic, prun, cireș și viță de vie. Are efect translaminar, astfel că este eficient în combaterea păianjenului roșu comun de pe ambele părți ale frunzei. Ouăle depuse de adulții care au intrat în contact cu acest acaricid devin sterile.

Acaricidul Nissorul are activitate reziduală de 40 de zile și nu este afectat de precipitațiile care apar după ce soluția s-a uscat pe plantă. Se recomandă ca stropirile să se facă uniform și să se utilizeze cantități de apă la hectar, specifice pentru fiecare cultură și stadiu de vegetație.

Insecticid Milbeknock

Insecticidul Milbeknock este un acaricid cu acțiune translaminară și nu este afectat de ploi care apar la câteva ore după aplicare. Are un mod de acțiune unic, diferit de cel al acaricidelor convenționale. Acarienii și insectele care intră în contact cu acest insecticid mor fără a prezenta nicio mișcare sau spasm. Este ideal pentru a combate un spectru larg de acarieni și insecte, printre care se numără și păianjenul roșu comun.

Combate păianjenul în toate stadiile sale de dezvoltare: ou, larvă, nimfă și adult. Are o activitate reziduală lungă, de aproximativ 40-50 de zile. Spre deosebire de acaricidele convenționale, Milbeknock necesită un interval de pauză până la recoltare mai scurt, între 1 și 14 zile în funcție de specie. În plus, nu este influențat de nivelul temperaturilor la aplicare.

Se recomandă aplicarea uniformă, cu un volum de apă de 1000-1500 l/ha, în funcție de cultură. Momentul ideal pentru aplicare este după apariția păianjenilor dăunători, iar efectul maxim se obține atunci când este aplicat la începutul infestării, când numărul de adulți dăunători de pe plantă este redus.

Metode de prevenire a păianjenului roșu comun la legume

Este un lucru știut faptul că este mai ușor să previi decât să tratezi, iar acest lucru este valabil și când vine vorba despre păianjenul roșu comun. Așadar, există câteva metode care ajută la prevenirea apariției acestui dăunător la legume. Iată câteva astfel de metode:

  • Plantează legumele în solul specific fiecărui tip de legumă.
  • Rotația culturilor.
  • Pregătește corespunzător solul pentru operațiunile de plantare și îngrijește-l corespunzător pe toată perioada creșterii și dezvoltării plantelor și a legumelor.
  • Respectă perioada de plantare și condițiile specifice fiecărei plante.
  • Fertilizează solul de câte ori este necesar.
  • Alege soiuri de legume, sau chiar soiuri hibrid, care sunt renumite pentru gradul lor de rezistență la dăunători și boli.
  • Elimină din cultura de legume plantele care au fost deja atacate de dăunători.
  • Înainte de semănat, tratează materialul săditor cu substanțe specifice.
  • Curăță bine spațiul înainte de plantare, pentru a elimina toate resturile de buruieni și plante.
  • Respectă procesul de irigare pentru fiecare tip de legumă.
  • Igienizează corespunzător toate uneltele pe care le utilizezi la grădinărit.

Concluzie

Păianjenul roșu comun este un dăunător destul de periculos pentru culturile de legume și nu numai. Există anumite acaricide eficiente în combaterea acestui dăunător. În plus, poți apela și la diverse metode de prevenție a apariției păianjenului roșu comun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *