Coșul meu
Nu sunt produse in cos.
0 articole
0,00 lei
Livrare Total 0,00 leiGrâu de toamnă, Orz de toamnă, Triticale de toamnă, Secară
Doză omologată: 1 l/ha, postemergent
Număr de aplicări: 1/sezon
Cantitatea de soluție la hectar: 200-300 litri/ha
Bizon este un erbicid postemergent, selectiv pentru cereale păioase, cu aplicare în toamnă pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate anuale. Datorită efectului combinat al celor 3 substanțe active (diflufenican, penoxsulam și florasulam), Bizon are acțiune atât la nivelul solului cât și la nivel foliar, având un efect foarte bun chiar și în condiții mai puțin favorabile.
Bizon se aplică toamna, în postemergență, la culturile de grâu și orz de toamnă, triticale, secară, în doză de 1,0 litru/ha, începând cu faza de o frunză până la 3 frați a culturii tratate (BBCH 11-23), cu excepția culturii de secară, unde se aplică până la 3-4 frunze (BBCH 11-14), iar buruienile dicotile să nu depășească faza de 4 frunze.
Se va aplica un singur tratament pe sezon, pe aceeași suprafață. Înainte de aplicarea produsului în cultura de secară de toamnă, se recomandă consultarea deținătorului autorizației cu privire la cât de sensibil este soiul de secară cultivat.
Produsul Bizon se aplică când temperatura aerului este cuprinsă între 5ᵒ C și 25ᵒ C, pe plantele neatacate de boli și dăunători, neafectate de îngheț, secetă și umiditate excesivă. Nu sunt restricții pentru cultură postmergătoare.
Aplicarea în toamnă a produsului reduce competiția buruienilor cu plantele de cultură, pentru hrană și apă, încă din primele stadii de vegetație, asigurând un start mai bun al culturii de cereale și o trecere mai bună peste iarnă.
0
(0 Review-uri)
Sorteaza dupa calificative