4 metode de îngrijire a plantelor și florilor din grădină în funcție de anotimp

4 metode de îngrijire a plantelor și florilor din grădină în funcție de anotimp Leave a comment

Fiecare anotimp în parte își are frumusețea sa și fiecare vine cu plusuri și minusuri care te vor determina să iei anumite măsuri în ceea ce privește grădina. Plantele au nevoie de atenție, indiferent că vorbim despre flori sau despre culturi agricole. În mod cert, nimeni nu s-a născut învățat, așa că grija față de plante se învață și ea, în timp. Cum le îngrijim pe fiecare în funcție de anotimp și la ce anume ar trebui să fim atenți pentru a avea o grădină frumoasă? Discutăm despre aceste detalii pe larg în materialul următor.

Îngrijirea de primăvară a plantelor din grădină

Primăvara este anotimpul în care plantele prind viață, însă ar trebui să știi că și dăunătorii se trezesc de asemenea. În primăvară ne ocupăm de îngrijirea plantelor în mod indirect, deoarece avem în vedere pregătirea solului în vederea cultivării răsadurilor. Terenul trebuie să fie curat pe cât posibil și lipsit de bucurie sau frunze moarte, tocmai pentru crea un spațiu potrivit pentru noile culturi. 

Este important să ai în vedere pentru cultivare și câteva criterii ce țin de poziționarea plantelor în grădina ta, iar aici discutăm despre acțiunea razelor soarelui sau despre acumularea apei provenite din precipitații. Pentru a ști dacă o anumită zonă este indicată pentru cultivarea anumitor plante, va trebui să te documentezi despre necesitățile acestora. Câtă apă le trebuie? Câtă lumina? 

Atunci când ai deja aceste informații și ai ales deja locul în care vei planta, poți trece la săparea pământului, pentru a-l afâna și pentru a-l pregăti pentru însămânțare. După ce plantezi semintele va trebui să ai în vedere atât pentru plantele noi, cât și pentru plantele existente, un sistem bun de irigare care să te ajute să le asiguri plantelor necesarul de apă mai ales în perioadele secetoase. Un sistem bazat pe sprinklere și eventual o pompă de apă ar trebui să fie suficiente la nivelul unei grădini uzuale, dar de documentarea acestor produse ar trebui să te ocupi chiar înainte de finalul iernii.

Primăvara este și anotimpul în care scoatem capsulele plantelor care au necesitat îngrijire sporită peste iarnă. Pomii fructiferi care nu au legat rod încă, sau sunt în stadii incipiente și care au nevoie de căldură (murul, stolonii de căpșuni, etc.), trandafirii sau alte plante la fel de sensibile vor necesita îndepărtarea protecțiilor tocmai pentru a le lăsa posibilitatea să respire și să se bucure pe deplin de căldura primelor raze de soare.

Tot primăvara ar trebui să ai în vedere și stabilirea unui plan de aplicare a insecticidelor, astfel încât să îți poți proteja grădina de acțiunea insectelor sau a altor dăunători. Insecticidele potrivite se aleg în funcție de tipul plantelor și al dăunătorilor, deoarece aceste produse sunt destinate unor categorii distincte de dăunători. Puteți găsi informații despre insecticidele potrivite în magazinul nostru, acolo unde sunt prezentate și datele tehnice ale acestora. 

Îngrijirea plantelor în timpul verii

Vara este momentul prielnic pentru a observa trecerea subtilă a plantelor de la stadiul de înflorire la cel de rod. Vara este momentul în care primele roade încep să își facă simțită prezența, dar și anotimpul florilor, sau mai bine spus anotimpul înfloririi. Practic vara vorbim despre o explozie de viață, deoarece fiecare floare sau plantă își urmează ciclul său de dezvoltare, spre desfătarea ochilor noștri.

Vara este momentul în care te ocupi de aspectele de susținere a grădinii. Răsadurile sunt mutate în locul lor special destinat, fie că vorbim despre răsaduri de flori, roșii sau al stolonilor de căpșuni. Vara sunt legate mlădițele viilor pe arcade și sunt susținute florile pe gardurile de susținere ale aleilor. Spre finalul verii este necesară susținerea roșiilor pe araci, pentru ca acestea să nu se rupă sub greutatea fructelor gata coapte. 

Vara grădinile se îngrijesc prin curățarea solului de buruieni, astfel încât acestea să nu ia din apa și substanțele hrănitoare ale florilor și plantelor. Buruienile se extind cu repeziciune dacă sunt scăpate din vedere, iar extinderea lor poate favoriza apariția dăunătorilor care pot distruge astfel culturile. 

Îngrijirea grădinii toamna

Toamna este anotimpul în care lăsăm natura să-și urmeze cursul, în care culegem roadele și ne pregătim pentru sezonul rece. Este important ca toamna să te ocupi de curățarea frunzelor moarte pentru că și ele pot favoriza cu ușurință dezvoltarea cuiburilor de dăunători, mai ales că unii dintre aceștia pot scoate până la 3 generații pe an (melcii, gândacii, etc.)

Toamna sunt curățate de asemenea plantele uscate sau resturile plantelor care deja au făcut trecerea spre noul sezon. O dată cu toamna târzie, deja ne pregătim pentru acoperirea plantelor cu folii, pentru a rezista până în primăvară, sau cu diverse sisteme care să le ajute să-și conserve o temperaturi optimă înauntrul acestora, fiind ferite astfel de îngheț.

Îngrijirea plantelor din grădină pe timp de iarnă

În general iarna ne ține departe de grădină, însă acest lucru nu înseamnă că o vom abandona pe aceasta până în primăvară. Din când în când terenul mai trebuie curățat și inspectat pentru a ști cu siguranță că acestea este în continuare un substrat potrivit pentru plante.

Fiecare sezon aduce cu sine etape diferite de îngrijire a florilor și a plantelor și nu trebuie să fii un expert în peisagistică pentru a te putea ocupa de grădina ta. De fapt lucrurile par chiar ușoare atunci când sunt explicate etapizat, iar rezultatele pot fi uimitoare dacă acești pași sunt respectați. 

Grija pentru grădină înseamnă dragoste pentru plante, iar dragostea poate fi exprimată prin mai multe moduri. Asigurarea apei, a afânării solului, a curățării de buruieni și a udării constante, alături de un plan special de stropire împotriva dăunătorilor, pentru a asigura siguranța plantelor, acestea sunt doar câteva dintre modurile în care îi poți arăta grădinii tale cât de mult o iubești. 

Sursa foto: Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *