erbicidul total

Ce metode de prevenție trebuie sa aplici atunci când folosești erbicidul total? Leave a comment

În accepțiunea generală, erbicidele sunt substanțe care distrug buruienile și protejează plantele de cultură, fiind necesar să se administreze soluțiile potrivite pentru fiecare tip de cultură în parte. Erbicidul total nu se încadrează exact în această definiție, întrucât, dacă e folosit în mod necorespunzător, poate distruge în întregime chiar și sute de hectare de cultură.  Aceasta, pentru că este vorba de un erbicid neselectiv, care distruge toate plantele cu care intră în contact, spre deosebire de erbicidele selective, care atacă doar buruienile din culturi. Așadar, erbicidul total este cea mai puternică substanță din această gamă, iar aplicarea sa impune o serie de proceduri și măsuri de precauție, pentru a se obține efectele dorite.

În acest articol ne-am propus să vă prezentăm care sunt măsurile de prevenție necesare atunci când se aplică erbicid total, astfel încât soluția să acționeze ca un aliat în combaterea buruienilor și vegetației nedorite.

Folosirea concentrației indicate de producător

Pe piață există mai multe produse încadrate în grupa erbicidelor totale, însă marea majoritate au ca principală substanță activă Glifosatul. Ceea ce le deosebește este concentrația, de aceea modul de preparare a soluției diferă de la un produs la altul. Soluția se prepară simplu, amestecând substanța cu apă, de regulă proporția fiind de 100-200 de mililitri la 10 litri de apă.

În această etapă trebuie respectate strict indicațiile de pe prospectul produsului, și în nici un caz nu trebuie să se adauge mai multă substanță în ideea de a obține o soluție mai concentrată și mai puternică. În acest mod, ar putea fi afectată calitatea solului, care nu va mai fi la fel de roditor.

Aplicarea înainte de semănat și după recoltare

Pentru combaterea buruienilor din culturile agricole, erbicidul total se aplică fie înainte de înființarea culturilor respective, fie după încheierea recoltării. Acest erbicid se folosește pentru îndepărtarea vegetației nedorite de pe terenurile agricole, din grădini, curți și alte suprafețe, distrugând tot ceea ce înseamnă plantă. În aceste condiții este evident ce se va întâmpla dacă un teren agricol va fi tratat cu erbicid total după înființarea culturii.

Protejarea plantelor care trebuie salvate

În cazul în care pe terenul pe care intenționați să aplicați erbicid total există plante sau culturi care nu vreți să le distrugeți, trebuie să luați măsuri de protecție sporite. Soluția este absorbită în plantă la nivelul frunzelor, iar în acest sens este important ca stropii de erbicid să nu intre în contact cu frunzele plantelor pe care vreți să le protejați.

Cea mai simplă metodă de protecție este aplicarea unei folii de plastic peste plante sau împrejmuirea zonei respective cu un material prin care să nu poată trece stropi de soluție.

Protecția individuală atunci când se folosește erbicidul total

Prepararea și aplicarea soluțiilor de erbicid total nu presupune riscuri deosebite pentru sănătate, însă se impun anumite măsuri de precauție, recomandate în toate situațiile în care se lucrează cu substanțe chimice. Principalul avertisment pe care îl veți regăsi pe toate ambalajele produselor din această gamă este legat de evitarea contactului substanței cu pielea și cu ochii, întrucât pot apărea iritații.

În situația în care terenul pe care urmează aplicat tratamentul are o suprafață redusă, puteți folosi un atomizor sau o pompă manuală, însă veți avea nevoie să vă protejați. Astfel, este indicat să purtați  un halat sau îmbrăcăminte cu mânecă lungă și pantaloni lungi, pentru a evita contactul soluției cu pielea. De asemenea, aveți nevoie și de ochelari de protecție și n-ar fi rău să purtați și o mască, pentru a evita inhalarea soluției pulverizate.

După utilizare, este necesară spălarea mâinilor și curățarea echipamentelor folosite. Nu în ultimul rând, soluția rămasă nefolosită se păstrează într-un loc care să nu fie la îndemâna copiilor, într-un recipient etichetat, astfel încât să nu poată fi confundat cu alte substanțe folosite în gospodărie.

Erbicidul total nu se aplică în perioadele ploioase

Pentru o eficiență maximă, erbicidul total se aplică în zilele însorite, atunci când prognoza meteo nu anunță precipitații pentru perioada următoare. Cum spuneam mai sus, soluția pătrunde în plante pe la nivelul frunzelor, ia pentru a fi absorbită este nevoie de o perioadă de timp. În cazul în care aplicarea tratamentului este urmată de o ploaie, aceasta va spăla frunzele stropite cu erbicid, iar efectul soluției va fi considerabil diminuat.

De asemenea mai este recomandat ca tratamentul să se aplice atunci când plantele care trebuie distruse au ajuns la un anumit stadiu de dezvoltare, cu cât suprafața frunzelor este mai mare, cu atât fiind mai bună absorbția erbicidului.

Având în vedere acțiunea sa foarte puternică, erbicidul total a stârnit și unele controverse, legate în mod special de efectele nocive pe care Glifosatul – principala substanță activă din compoziția erbicidelor din această categorie – le-ar avea asupra sănătății oamenilor și animalelor. Dat fiind că studiile care susțin nocivitatea Glifosatului nu sunt foarte concludente, la nivelul Uniunii Europene aprobarea utilizării sale a fost prelungită până în anul 2022, în ciuda opoziției unora dintre statele membre, urmând ca la momentul respectiv să fie făcută o nouă evaluare.   

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *