Afinul, cu denumirea științifică Vaccinium myrtillus, este un arbust fructifer care crește sub formă de tufă, cu o înălțime de 30-60 cm, dar poate ajunge și la o înălțime de 1-2 m. În general se află în zonele de munte, iar în cultură se întâlnește preponderent afin cu tufa înaltă. Cultivarea afinului a început datorită fructelor sale, care conțin substanțe antibacteriene, antiseptice și un echivalent natural al insulinei, precum și calciu, magneziu, sodiu, proteine și vitaminele A, C, B1 și B2.
Sistemul radicular al afinului se dezvoltă superficial și poate ajunge la o adâncime de 40 cm. Arbustul are mai multe tulpini din zona coletului, iar acestea sunt aproximativ egale și fructifică în al doilea an după plantare. Tulpinile sale sunt slab ramificate și au o culoare care variază de la verde la roșu-maroniu. Mugurii vegetativi au forma triunghiulară și se află pe ramurile anuale, iar mugurii floriferi sunt rotunzi și se formează pe partea superioară a tulpinilor. Afinul are frunzele eliptice, scurt pedunculate, și flori grupate în inflorescențe de tip racem. Afinul este o specie autofertilă, cufructul baca sferică, turtită, de culoare albastră și acoperită cu un strat de pruină (ceară).
Condiții necesare pentru afin
Unele soiuri de afin rezistă la temperaturi scăzute. În timpul repausului vegetativ, afinul rezistă la temperaturi de -20° C, dar înghețurile târzii distrug mugurii floriferi și determină scăderea drastică a producției. Arbustul este sensibil la secetă și la excesul de umiditate din sol.
Are rezultate bune în zonele unde cad anual 800-1000 mm precipitații, repartizate uniform pe parcursul anului. Fructifică abundent în zonele bine iluminate, dar suportă bine și terenurile ușor umbrite.
Afinul este sensibil la curenții de aer, motiv pentru care terenul pe care se plantează arbuștii de afin trebuie înconjurat cu perdele de protecție.
Crește și se dezvoltă pe soluri acide, cu pH de 4,2-4,8, bine drenate și bogate în humus.
Cultivarea afinului
Cele mai bune culturi premergătoare pentru afin sunt coniferele, care se dezvoltă în mod natural pe soluri acide. De asemenea, sunt potrivite pășunile și fânețele, dacă solul corespunde din punct de vedere al acidității. Pot fi utilizate cu succes ca plante premergătoare grâul, ovăzul, rapița, muștarul, mazărea și fasolea.
Terenul începe să se pregătească din luna octombrie, cu îndepărtarea tuturor resturilor vegetale din sol și de la suprafața acestuia și prin distrugerea buruienilor. Pentru plantarea afinului se realizează gropi individuale sau șanțuri. Dacă solul este predispus la băltirea apei, este recomandat să se efectueze biloane de-a lungul rândurilor de plantare.
Se recomandă administrarea unor materiale menite să îmbunătățească textura solului și să îi mențină aciditatea la valori optime. Pentru acest lucru, în gropile sau șanțul de plantare se adaugă turbă acidă, gunoi de grajd fermentat și rumeguș de conifere. De asemenea, pot fi utilizate îngrășăminte speciale.
Reguli pentru plantat la afin
Materialul săditor trebuie să fie bine înrădăcinat și să aibă o înălțime de 30-45 cm. Perioada optimă de plantare este octombrie-noiembrie. Afinul se plantează la o distanță de 3 m între rânduri și 1 m între plantele de pe rând. Înainte de plantare trebuie fasonat materialul săditor, astfel încât să se elimine rădăcinile uscate sau deteriorate. Pentru a favoriza prinderea, este recomandat ca arbuștii să se introducă cu rădăcinile într-o mocirlă formată din pământ galben, bălegar de bovine și apă, având consistența smântânii.
Plantarea începe cu marcarea pe teren a locului fiecărui arbust și efectuarea gropilor de plantare, cu o dimensiune de 40x40x40 cm. Planta se poziționează astfel încât 5-10 cm din tulpină să fie acoperită de pământ. După plantare, pământul din jurul arbustului se tasează.
Lucrări necesare la cultura de afin
În primul an după plantare se scurtează tulpinile la 3-4 muguri, pentru a stimula planta să formeze lăstari viguroși, de la baza tufei. În al doilea an se scurtează la jumătate creșterile verticale și viguroase, pentru a ramifica, iar cele slabe sau cu o poziție nefavorabilă se elimină. La fel se procedează și în următorii 2-3 ani, scurtându-se însă doar jumătate din tulpinile noi, în vederea distribuirii etajate a producției.
Pentru ca tufa să se dezvolte corespunzător, este recomandat ca în primii 2 ani de la plantare să se îndepărteze mugurii de rod, dacă apar.
Afinul are o capacitate mare de regenerare. Anual formează tulpini noi, care pot aglomera tufa și pot crea condiții favorabile pentru boli și dăunători. De aceea, se recomandă ca tulpinile mai bătrâne de 5 ani, cele bolnave sau care au poziții nefavorabile să fie tăiate de la bază. Din tulpinile noi se păstrează cele mai viguroase.
Irigarea este obligatorie pentru cultura de afin în zonele în care precipitațiile nu asigură necesarul de apă de minim 800 mm pe an. În general, sunt suficiente 4-5 udări cu norme de 400-500 mc/ha. Irigațiile se efectuează în faza de creștere a lăstarilor, a fructelor, cu trei săptămâni înainte de recoltare și la o săptămână după recoltare. Irigarea prin picurare este recomandată.
Recoltarea afinului
Afinele se recoltează de la finalul lunii iulie și până la începutul lunii octombrie, în funcție de soi și de condițiile de mediu. Recoltarea se efectuează în 3-4 etape, la intervale de 5-7 zile. Momentul optim pentru recoltare este semnalat de apariția culorii specifice și de pielița elastică la apăsare a fructelor. Recoltarea se realizează dimineața sau seara. Afinele rezistă timp de 4 săptămâni în depozite frigorifice.