Luna iulie este una dintre cele mai importante luni pentru fermierii români. În această lună se culeg roadele muncii lor și se urmăresc zilnic culturile de cereale păioase. Însă, alături de acestea, există numeroase alte lucrări agricole în iulie, iar despre ele vei afla în acest articol.
Principalele lucrări agricole în iulie
Grâul se coace începând cu a doua jumătate a lunii iulie și până spre finalul acestei luni, în funcție de zona geografică. Recoltarea grâului pentru consum, realizată cu combina, poate începe atunci când umiditatea boabelor de grâu scade sub 18%, însă cele mai bune rezultate se obțin atunci când umiditatea boabelor este de 14-15%.
Tot în această lună se recoltează ovăzul și se seamănă meiul. Se urmăresc stadiile de coacere, se măsoară umiditatea, iar producția recoltată trebuie depozitată în spații igienizate și dezinfectate.
Este foarte importantă dezmiriștirea, pentru a combate buruienile. De asemenea, se acordă atenție păstrării umidității solului. Se pregătește terenul pentru următoarea cultură și se administrează îngrășămintele.
În luna iulie se cosesc lucerna și trifoiul, urmând să fie depozitate în condiții bune. Această operațiune are loc atunci când aproximativ un sfert dintre plante sunt înflorite. Dacă operațiunea are loc prematur sau cu întârziere, plantele de cultură își pierd din vigoare.
Lucrări agricole în iulie în legumicultură
Luna iulie este propice pentru a semăna castraveții, fasolea de grădină, salata și spanacul care se vor recolta în perioada septembrie-octombrie. Spre finalul lunii iulie se recoltează ceapa și usturoiul, urmând să se țină câteva zile la soare pentru a se usca înainte de a fi depozitate în zone umbroase și aerisite.
În această lună se plantează și se completează golurile în culturile de varză de toamnă, conopidă și gulii de toamnă și se întrețin celelalte culturi.
Este important ca în această lună să se acorde atenție tratamentelor împotriva dăunătorilor vărzoaselor, care sunt: puricii, păduchii, omizile de buhă, moliile și alții.
Se încheie recoltarea verzei, conopidei timpurii și gulioarelor din câmp, pentru a se elibera terenul pentru culturile succesive. Înființarea culturilor noi se face cu irigare înainte și după plantat și semănat.
Se recoltează la 2-3 zile castraveții și dovleceii din culturile înființate prin răsad la începutul lunii mai. Se veghează starea de sănătate a plantelor din culturile de bostănoase, aplicând totodată tratamente preventive și curative contra păduchilor de frunză și a bolilor foliare.
Se recoltează etajele 2-4 de la tomatele timpurii și se elimină frunzele de la baza plantelor pentru a asigura aerisirea optimă a lor.
Culturile se protejează de bolile frecvente – mană, septorioză și putregaiul fructelor – utilizând tratamente cu produse specifice. Este important ca în luna iulie să se monitorizeze starea fitosanitară a culturilor și să se aplice tratamente. Este momentul în care buruienile trebuie combătute cu erbicide.
Lucrările principale în pomicultură
În pomicultură, luna iulie are trei lucrări principale, și anume: recoltarea producției, tratamentele împotriva bolilor și dăunătorilor, precum și fertilizarea-irigarea pentru crearea unor condiții optime pentru producția din anul următor.
Este important să fie aplicate tratamentele necesare în funcție de caz și să se mențină solul aerisit și curat de buruieni.
În luna iulie se recoltează vișinul, caisul, piersicul, coacăzele și zmeura. De asemenea, se începe recoltarea merelor și perelor de vară, precum și a prunelor timpurii.
La cireș și vișin au loc tăierile de vară, în cazul pomilor intrați pe rod.
Se poziționează proptele la prun, cais și piersic și se sprijină ramurile pomilor fructiferi care sunt prea încărcate cu rod.
Lucrări agricole în iulie în viticultură
În viticultură se leagă corzile pe spalieri sau araci și se plivesc lăstarii de prisos, se aplică prășila sau motosapa. Solul se menține afânat și curat de buruieni, după aplicarea îngrășămintelor complexe.
Se continuă tratamentele împotriva manei, făinării și putregaiului cenușiu.
Spre finalul lunii iulie se începe recoltarea strugurilor din soiurile Muscat și Perla de Csaba.
Lucrările principale din floricultură
În această lună se începe semănatul în răsadnițe sau în câmp a speciilor bianuale, precum panseluțe, bănuței, garoafa turcească și altele. Se începe semănatul la Cyclamen și se continuă plantatul culturilor de garoafe, gerbera și crizanteme.
În iulie se scot bulbii de gladiole din culturile forțate.
În cazul trandafirilor, se realizează o fertilizare cu îngrășăminte după fiecare val de înflorire. Trandafirii pot fi altoiți în a doua jumătate a lunii iulie.
Pentru plantele din balcon se aplică tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor și se aplică îngrășăminte.