Rubarba – tot ce trebuie să știi despre cultura de rubarbă

Rubarba – tot ce trebuie să știi despre cultura de rubarbă

Rubarba, având denumirea științifică de Rheum rhabarbarum și denumirea populară de rabarbar, rubarbură sau revent, este o plantă ierboasă perenă, care aparține familiei de plante Polygonaceae, genului Rheum. Este o legumă care se cultivă pentru pețiolul comestibil al frunzelor. Are un gust dulce-acrișor și un conținut ridicat de acizi organici, săruri minerale, vitamine și proteine.

Rubarba poate fi consumată sub diverse forme, cum ar fi crudă, în ciorbe, prăjituri și altele. Poate fi preparată sub formă de compot, marmeladă sau cidru. Este utilizată și în scop medicinal, datorită proprietăților sale terapeutice. Frunzele de rubarbă nu se consumă, deoarece conțin substanțe toxice, care pot provoca indigestie, insuficiență renală sau boli metabolice.

Poate ajunge până la o înălțime de 1-2 metri, are rizomi puternici și rădăcini dezvoltate în profunzimea solului. Are pețioluri înalte, muchiate, de culoare verde, roz, roșii sau violacee. Frunzele sale sunt foarte mari, cordiforme și dispuse în rozete. Tulpinile sale sunt înalte de 1-2 metri, goale pe interior și cu flori alb-verzui, mici, grupate în partea superioară a tulpinii. Fructele sunt achene brune, cu o singură sămânță.

Există numeroase varietăți și soiuri de rubarbă. Iată care sunt principalele:

Varietăți:

  • Rheum rhabarbarum var. latifolium – cu frunze late;
  • Rheum rhabarbarum var. longifolium – cu frunze alungite;
  • Rheum rhabarbarum var. rotundifolium – cu frunze rotunde;
  • Rheum rhabarbarum var. crispatum – cu frunzele crenate pe margini.

Soiuri:

  • Mammouth – cu pețiolul de până la 1 kg, verde și roșu;
  • Sutton – cu pețiolul de până la 1 kg, cilindric, roșu;
  • Champagne – cu pețiolul verde, de calitate superioară;
  • Victoria – cu pețiolul alb-verzui, fraged și suculent;
  • Sânge de Holstein – cu pețiolul lung.

Ce cerințe de mediu are rubarba?

Rubarba este o plantă care se adaptează ușor la diverse condiții de mediu. Este o specie adaptată condițiilor climatice aspre, cu temperaturi scăzute în perioada iernii. Părțile aeriene ale plantei pot fi vătămate de îngheț, însă rizomii din sol rezistă până la aproximativ -15° C. Temperatura optimă pentru creștere și dezvoltare în perioada de vegetație este de 18-20° C.

Rubarba suportă umbrirea, însă se dezvoltă mai bine în semiumbră sau în lumină plină.

Are rădăcinile dezvoltate în profunzimea solului, motiv pentru care se cultivă în zone cu apă freatică la mare adâncime.

Se dezvoltă bine pe solurile bogate în substanțe nutritive, pe solurile grele, argiloase.

Cum se cultivă rubarba?

Pentru a înființa o cultură de rubarbă, se poate recurge la semănăturile în câmp, prin înmulțire germinativă, sau la despărțirea plantelor, adică prin înmulțire vegetativă.

După ce terenul este eliberat de culturile anterioare, acesta se fertilizează cu îngrășăminte chimice sau organice, după care se efectuează o arătură adâncă, la 30-35 cm, sau o desfundare la adâncimea de 50-60 cm. Înainte de semănat, se realizează mărunțirea solului, care poate fi realizată manual, cu sapa sau grebla, sau semi-mecanizat, cu motocultorul.

Dacă se optează pentru semănatul în câmp, perioada optimă de semănare este în perioada 15-25 martie. Este necesară o cantitate de 4-5 kg/ha de semințe, care se seamănă la o distanță de 1 m între rânduri și 80 cm între plantele de pe rând.

Cel mai des însă se practică înmulțirea vegetativă, din care rezultă o cultură mai uniformă de rubarbă. Perioada optimă pentru această înmulțire este 25 septembrie – 5 octombrie. Pentru aceasta se utilizează bucăți de plante cu 2-3 muguri și 2-3 rădăcini, de preferat provenite de la plante de cel puțin 5 ani. Distanțele de plantare sunt aceleași cu acelea din cazul semănării în câmp.

Lucrări de întreținere necesare pentru cultura de rubarbă

Cultura de rubarbă necesită irigare doar în anii secetoși, norma necesară fiind de 25—300 m3 de apă/ha, de 3-4 ori în perioada de vegetație.

Buruienile se combat manual sau mecanic, atunci când este necesar.

Frunzele uscate este esențial să fie îndepărtate și distruse, deoarece ele pot reprezenta gazde pentru diverse boli.

Dacă nu se urmărește producția de semințe pentru înmulțire germinativă, tijele florale trebuie îndepărtate periodic, pentru a stimula producția de frunze.

Pe parcursul perioadei de vegetație pot fi aplicate îngrășăminte lichide specifice.

Boli și dăunători care afectează cultura de rubarbă

Rubarba este cel mai adesea afectată de mană și făinare, însă poate fi atacată și de alte boli fungice, precum pătări, rugini, putregaiuri sau antracnoză. De asemenea, există diverși dăunători care pot afecta această cultură, cum sunt acarienii, afidele, purecii și altele. Este recomandat să se aplice tratamente preventive și de combatere, utilizând insecticide și fungicide specifice.

Cum se recoltează rubarba?

Recoltarea începe din al doilea an de cultură și se efectuează prin rupere cu mâna sau prin tăiere. Este recomandat ca frunzele cu pețiol să fie recoltate în perioada aprilie-iunie, însă nu mai mult de 2-3 bucăți de la o plantă. După recoltare, frunza se îndepărtează și se rupe, iar pețiolii pot fi păstrați timp de 20-25 de zile la o temperatură de 1-2° C. La temperatura camerei, pețiolii de rubarbă pot fi păstrați doar timp de 5-6 zile.