Informații generale despre cultura de porumb
România este unul dintre cei mai mari producători de porumb din Uniunea Europeană. Este o plantă care se poate dovedi foarte profitabilă, dacă se respectă anumite cerințe legate de cultivarea și îngrijirea culturii de porumb. Are o capacitate de producție cu aproximativ 50% mai mare decât celelalte cereale. De asemenea, porumbul are și o arie largă de răspândire, deoarece este puțin influențată de schimbările climatice. În plus, porumbul are o rezistență mare la ploi abundente, secetă, boli și dăunători. Lucrările agrotehnice și de recoltare în cazul culturii de porumb pot fi mecanizate total.
Porumbul se folosește atât în alimentația umană, cât și drept furaje pentru animale. De asemenea, poate fi utilizat pentru a obține biocombustibili și celuloză, iar unele părți ale platei, cum ar fi mătasea porumbului, se pot utiliza inclusiv în scop medicinal.
Caracteristicile plantei de porumb
Tulpina porumbului este înaltă, groasă, neramificată și are 9-12 internoduri. Are o înălțime care variază între 30 și 700 cm, însă porumbul comercial are, în general, o înălțime de 250 cm.
Frunzele plantei de porumb sunt mai mari decât frunzele altor cereale păioase, sunt dispuse alternativ pe tulpină, au teaca bine dezvoltată și despicată până la bază. Atunci când este secetă, limbul se răsucește spre interior, pentru a-și mări rezistența la secetă. Există o legătură strânsă între gradul de umiditate a solului, ritmul de formare a frunzelor, durata lor de viață, productivitatea fotosintezei și mărimea recoltei porumbului. Așadar, se poate spune că frunzele porumbului sunt un indicator al productivității acestei culturi.
Porumbul are o inflorescență unisexuat-monoică. Florile masculine apar cu 5-7 zile înaintea frunzelor feminine și sunt grupate în inflorescențe de forma unui panicul în partea superioară a tulpinii. Pe axul principal al paniculului se prind 10-40 de ramificații laterale. Inflorescența este complet protejată de pănuși, care sunt tecile unor frunze modificate. La unele forme, acestea pot fi strânse de știulete, iar la altele, se desfac ușor.
Diferența dintre porumbul convențional și porumbul dulce
Există diverse grupe de varietăți în porumbul cultivat, iar cele mai cunoscute sunt porumbul convențional (furajer) și porumbul dulce (zaharat, pentru fiert). La noi în țară se regăsesc mai multe varietăți de porumb dulce, Zea mays, cum ar fi: amylacea, aorista, dentiformis, everta, indurata, saccharata.
Iată câteva grupe de varietăți de porumb și caracteristicile lor:
- Zea mays conv. Dentiformis Körn – este cunoscut și sub denumirea de porumbul dinte de cal
- Zea mays conv. indurata (Sturt.) Bailey – are bobul tare și sticlos, rotunjit în partea superioară, neted, lucios și dur
- Zea mays conv. aorista Grebensc. – este cunoscut și sub denumirea de porumb semisticlos și prezintă caracteristici intermediare dintre grupele dentiformis și indurata
- Zea mays conv. everta Sturt. – este porumbul pentru floricele. Plantele au talie mică și pot forma mai mulți știuleți pe plantă
- Zea mays conv. saccharata Sturt. – este porumbul zaharat sau dulce, care se consumă fiert. Are boabele cu endospermul aproape în întregime sticlos și cu gust dulce
- Zea mays conv. amylacea Bailey – este porumbul amidonos sau făinos, are boabele cu endospermul aproape în întregime făinos și un conținut de amidon de aproximativ 82%
Cum se plantează porumbul
Porumbul este o plantă care suportă și monocultura, atât timp cât sunt aplicate îngrășăminte minerale și organice. Totuși, se recomandă și rotația, pentru a nu se reduce conținutul de humus și macroelemente din sol. Așadar, deși monocultura este posibilă pe perioade îndelungate, este recomandată rotația culturilor, pentru a obține o producție optimă.
Ca plante premergătoare, se recomandă leguminoasele anuale pentru boabe și furajere, cerealele păioase, inul, cânepa, floarea-soarelui, cartoful, sfecla furajeră și sfecla de zahăr. Se practică și rotația grâu-porumb, însă specialiștii recomandă ca această rotație să fie întreruptă prin cultivarea unei alte plante.
Lucerna nu se recomandă ca plantă premergătoare pentru porumb, în special în zonele secetoase, deoarece lucerna consumă multă apă și lasă o rezervă mică în sol pentru porumb. De asemenea, nu se recomandă cultivarea porumbului după sorg sau iarbă de Sudan.
Porumbul este o plantă premergătoare bună pentru culturile de primăvară și pentru grâul de toamnă, dacă sunt cultivați hibrizi cu o perioadă de vegetație mai scurtă.
Fertilizarea culturii de porumb
Cultura porumbului are nevoie de o cantitate mare de elemente nutritive. La 100 kg de boabe sunt necesare: 1,8-2,6 kg azot, 0,86-1,4 kg pentaoxid de fosfor, 2,4-3,6 kg oxid de potasiu. Așadar, cultura porumbului are nevoie de fertilizare cu azot, fosfor și potasiu, iar cantitățile necesare depind de soluri și de condițiile de irigare.
În ceea ce privește dozele recomandate, acestea sunt după cum urmează:
- Azot – 90-200 kg/ha
- Fosfor – 30-100 kg/ha
- Potasiu – 440-80 kg/ha
Pentru îngrășămintele foliare se recomandă 1-2 administrări. Prima se realizează în faza de 4-6 frunze, iar a doua, la un interval de aproximativ 2 săptămâni de la prima aplicare. Se utilizează volume de soluție cuprinse între 300-500 m3/ha, cu o concentrație de 1-1,5%. Fertilizarea foliară trebuie să fie însoțită de combaterea chimică a buruienilor și nu înlocuiește fertilizarea de bază cu azot, fosfor și potasiu.
Sămânța și semănatul porumbului
Cultivarea porumbului se face pe soluri afânate în profunzime, mărunțite la suprafață, curățate de buruieni și cu o rezervă mare de apă. În funcție de planta premergătoare, se face dezmiriștire, scarificare, arătură la adâncimi de până la 28 de cm. Lucrările minime presupun lucrarea solului cu grapa cu discuri sau afânarea solului cu cizelul, urmată de lucrarea cu grapa cu discuri.
Este recomandat tratamentul semințelor de porumb înainte de semănat. Astfel se evită pagubele în cultură, dezvoltarea și extinderea unor boli și dăunători. Acestea se tratează cu fungicide și cu insecticide. Pentru tratamentul porumbului se recomandă utilizarea produselor omologate.
Când se seamănă porumbul?
Ai pregătit sămânța, dar nu știi când se seamănă porumbul? Semănatul acestei culturi începe atunci când temperatura din sol este de 8° C, iar vremea este în curs de încălzire. Epoca optimă pentru semănat este cuprinsă între 1-20 aprilie în Câmpia de Vest și Câmpia Română, 15-30 aprilie în centrul Transilvaniei și centrul Moldovei și 20-30 aprilie în zonele submontane și în nordul țării.
Cum îngrijești cultura de porumb
În ceea ce privește îngrijirea culturii de porumb, principalele lucrări de îngrijire sunt cele care țin de combaterea buruienilor. Acestea joacă un rol esențial în obținerea unei producții optime. Pentru combaterea buruienilor din cultura de porumb se fac erbicidări. Tratamentele de protecție pentru cultura de porumb se aplică pentru buruieni, boli și dăunători. Aceste tratamente implică aplicarea de erbicide, fungicide și insecticide.
Erbicidarea porumbului se realizează prin stropirea cu produse erbicide cu aplicare preemergentă sau postemergentă.
Datorită condițiilor din țara noastră, nu este o nevoie stringentă de aplicare a fungicidelor la cultura de porumb. Totuși, unele tratamente duc la o producție mai mare și de calitate mai bună.
Dacă sămânța a fost tratată corespunzător, nu este necesar neapărat să se aplice tratamente cu insecticide. Totuși, sunt situații când porumbul este atacat de viermi sârmă, gărgărița frunzelor, sfredelitorul porumbului sau viermele vestic al rădăcinilor de porumb. Pentru a combate atacul acestora, este recomandat să se aplice tratamente cu substanțe active, cum ar fi thiametoxam, acetamiprid sau teflutrin.
Irigarea culturii de porumb
Irigarea culturii de porumb este extrem de importantă pentru a obține o producție de calitate bună. Cultura de porumb are nevoie de 3-4 irigări, la intervale de 12-14 zile, cu norme de udare de 700-800 m3/ha pe solurile cu permeabilitate bună, și 400-500 m3/ha pe solurile cu permeabilitate mai redusă.
În primăverile secetoase s-ar putea să fie necesară o udare o udare de răsărire și se realizează o irigare de 200-250 m3/ha.
Recoltarea și depozitarea porumbului
Recoltarea porumbului se realizează sub formă de boabe, mecanizat, la o umiditate a boabelor sunt 25%. După recoltare, boabele trebuie să fie uscate până ajung la umiditatea de 14%. În cazul în care recoltarea se face sub formă de boabe, pierderile trebuie să fie sub 2,5%, gradul de vătămare a boabelor să fie sub 8%, iar puritatea lor să fie de peste 98%.
Porumbul se depozitează în silozuri, la o umiditate mai mică de 14%. Este la căutare porumbul care are o umiditate cuprinsă între 13-14% și cu un procent de boabe sparte de până la 2%. Pentru a se obține umiditatea porumbului care este cerută de piață, sunt cazuri în care se utilizează echipamente speciale pentru uscare. În plus, pentru a păstra porumbul în stare bună în depozit, pot fi utilizate diverse produse fitosanitare concepute special în acest scop.
Concluzie
Porumbul este o plantă care se cultivă la scară largă în țara noastră. Este utilizat atât în alimentația umană, cât și ca furaje pentru animale. De asemenea, are și alte utilizări. Pentru a avea o producție de calitate, este necesar ca sămânța să fie tratată corespunzător, să se respecte condițiile de semănat și să se efectueze tratamentele de protecție, cum sunt aplicarea de erbicide, fungicide și insecticide.