Înmulțirea este funcția biologică specifică organismelor vii, prin care acestea se multiplică permanent. Plantele legumicole se înmulțesc fie prin cale sexuată, adică prin sămânță, fie prin cale asexuată, adică vegetativ, prin intermediul bulbilor, rizomilor, tuberculilor, butașilor sau drajonilor. În articolul de azi îți spunem tot ce ai nevoie să știi despre înmulțirea plantelor legumicole.
Înmulțirea plantelor legumicole pe cale sexuată (prin semințe sau fructe)
Înmulțirea pe cale sexuată, adică prin sămânță, se realizează cu ajutorul seminței propriu-zise sau prin fructe. Materialul, adică sămânța sau fructul, se utilizează direct la semănat. Acest tip de înmulțire se folosește la plante legumicole precum:
- prin sămânță: tomate, ardei, vinete, mazăre, ceapă, varză, conopidă și altele;
- prin fruct: morcov, pătrunjel, sfeclă.
Înmulțirea pe cale sexuată are câteva avantaje care o deosebesc de înmulțirea pe cale asexuată. Iată care sunt acestea:
- Se poate obține un număr foarte mare de descendenți de la o singură plantă.
- Depozitate în condiții normale, semințele pot fi păstrate pe o perioadă mai îndelungată de timp, 2-5 ani, în funcție de specie. Depozitate în condiții speciale, ele pot fi conservate până la 17 ani.
- Semințele ocupă un volum redus și pot fi manevrate ușor pe perioada păstrării.
Înmulțirea plantelor legumicole pe cale asexuată (vegetativă)
Înmulțirea plantelor legumicole pe cale vegetativă este specifică unui grup mai restrâns de plante legumicole. În acest grup se încadrează două categorii de plante:
- Plante care nu formează sămânță în condițiile țării noastre: usturoi, hrean.
- Plante care pe cale asexuată asigură o producție mai mare, mai uniformă și mai sigură.
Există mai multe metode de înmulțire pe cale vegetativă, după cum urmează:
Înmulțirea prin bulbi (bulbală)
Această metodă de înmulțire se practică la usturoi, ceapă etc. La unele specii (usturoi), pe lângă bulbii obținuți în sol, se mai formează 12-20 de bulbi subterani, pe tulpina floriferă, în locul semințelor. Aceștia se pot utiliza la înmulțirea acestor plante și se pot planta toamna, în luna septembrie, sau primăvara, în luna martie.
Înmulțirea prin tuberculi
Această metodă se folosește la cartofi. Se plantează tuberculi de mărime mijlocie, 50-60 g, iar în unele cazuri, se plantează porțiuni de tuberculi cu câțiva muguri.
Înmulțirea prin rizomi
Această metodă se practică la hrean, măcriș și revent. Rizomii se divizează și plantează toamna târziu sau primăvara devreme. Hreanul se poate înmulți din orice porțiune din rizomi. În schimb, reventul se poate înmulți doar din porțiuni care au un mugure terminal.
Înmulțirea prin despărțirea tufei
Această metodă este specifică la tarhon, leuștean, anghinare și ceapă de tuns. Cu un cuțit, se desfac tufele mai viguroase în mai multe porțiuni care se plantează în alt lor, toamna sau primăvara devreme.
Înmulțirea prin butași
Se utilizează la plantele leguminoase care au însușirea de a emite rădăcini adventive, cum sunt tarhonul, batatul și, rar, tomatele și castraveții. La plantare se folosesc butași cu lungimea de 10-12 cm, care se înrădăcinează în răsadnițe.
Înmulțirea prin altoire
Această metodă se poate utiliza la tomate, ardei, vinete, castraveți, pepene verde, pepene galben și altele, utilizând portaltoi, care imprimă noilor plante obținute rezistența la boli și dăunători.
Înmulțirea plantelor legumicole – concluzie
Înmulțirea plantelor legumicole se poate face pe două căi: sexuată, adică prin semințe sau fructe, și asexuată, cunoscută și sub denumirea de înmulțire vegetativă. Fiecare dintre aceste căi de înmulțire se aplică diverselor plante.