Ambrozia este o buruiană care produce pagube însemnate în culturi și, în plus, le poate aduce fermierilor amenzi uriașe, dacă nu este îndepărtată. Conform specialiștilor, nu este suficientă aplicarea de erbicide pentru a combate ambrozia, ci este necesar să se cunoască și exploateze slăbiciunea plantei, care constă în înmulțirea numai prin semințe.
Așadar, conform specialiștilor, este esențial să se realizeze o strategie de combatere mecanică, adică dezrădăcinarea manuală a plantei, sapa manuală sau mecanică, pentru a împiedica ambrozia să mai producă semințe, în special în zonele nou invadate.
Ce este ambrozia?
Ambrozia este o buruiană termofilă, care răsare aproximativ după data de 15 aprilie. Pentru ca această plantă să pornească în vegetație, este necesar ca solul să aibă o temperatură de 10-12°C, însă ambrozia preferă o temperatură a solului de 15-20°C. Această temperatură coincide cu cea de germinație la floarea-soarelui și la soia.
Ambrozia este mai viguroasă și mai puternică decât planta de cultură. De exemplu, dacă există o densitate de 20-25 plante de ambrozie pe metru pătrat, această buruiană va ajunge să sufoce plantele de cultură. Ambrozia poate duce la pierderi de producție de până la 80%. Ambrozia atinge adeseori o înălțime de 1,5 metri și poate ajunge chiar până la 2 metri înălțime. Diametrul său poate atinge 100 cm.
Ce erbicid se recomandă pentru a combate ambrozia?
Mulți fermieri vor să facă economii la erbicid, însă în cazul ambroziei, nu se poate discuta despre o combatere eficientă fără a utiliza un erbicid preemergent și un erbicid postemergent. În plus, alături de utilizarea corespunzătoare a erbicidelor, este necesar ca planta să fie complet combătută, întrucât dacă este distrus doar vârful de creștere, ea va ramifica.
Chiar dacă vârful de creștere al ambroziei moare, planta începe să ramifice de la bază, producând semințe în continuare. Este esențial să se realizeze combaterea ambroziei înainte de 15 iulie, pentru a nu începe să își scuture semințele.
Acolo unde infestarea cu această buruiană este foarte mare, singura metodă eficientă de combatere este erbicidarea cu produse specifice. Se recomandă ca erbicidarea să se realizeze atunci când ambrozia are 2-6 frunze. În continuare îți prezentăm cele mai eficiente erbicide pentru combaterea ambroziei.
Erbicid Selectiv Mustang
Erbicidul Selectiv Mustang este un erbicid selectiv, sistemic. Acționează asupra buruienilor dicotile anuale și perene.
Erbicid Lontrel 300
Erbicidul Lontrel 300 este un erbicid sistemic, selectiv, recomandat pentru o gamă largă de culturi. Este utilizat pentru combaterea buruienilor compositate.
Erbicid Principal Plus
Erbicidul Principal Plus este activ împotriva unui spectru larg de buruieni graminee și buruieni cu frunza lată, anuale și perene.
Erbicid Arigo 330G
Erbicidul Arigo 330G este un amestec de trei substanțe active, care are un spectru larg de combatere a buruienilor graminee și cu frunza lată, anuale și perene.
Erbicid Galera Super
Erbicidul Galera Super este un erbicid postemergent, cu aplicare foliară. Se recomandă pentru combaterea buruienilor dicotile anuale și perene din culturile de rapiță și muștar.
Concluzie
Ambrozia este o buruiană care poate produce pagube însemnate în orice cultură. Pentru a se combate eficient, este recomandată aplicarea unor erbicide.