Rosia este fruct sau leguma? Raspunsul te va surprinde cu siguranta!
Rosia este nelipsita din bucatariile intregii lumi, fiind un fruct (oare?!) delicios, ce ofera prospetime si savoare preparatelor. Consumata atat […]

Rosia este nelipsita din bucatariile intregii lumi, fiind un fruct (oare?!) delicios, ce ofera prospetime si savoare preparatelor. Consumata atat in stare proaspata, cat si sub forma de suc sau sos, rosia are beneficii spectaculoase asupra sanatatii noastre.
Una dintre dilemele comune este incadrarea rosiei la categoria legume sau fructe, actiune ce pune chiar si specialistii in dificultate. Intrebarea ”Rosia este fruct sau leguma?” este asemeni celei ”Ce a fost prima data: oul sau gaina?”. Cu toate ca la a doua intrebare nu au gasit raspuns nici cei mai mari filosofi ai lumii, clasificarea rosiei ca fruct sau leguma este, oarecum, clara.
Rosia este fruct sau leguma?
In anul 2001, Uniunea Europeana a decis oficial ca rosia este fruct si nu leguma. Decizia UE vine in contradictie cu cea formulata de Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii care a decis unanim ca, la colectarea taxelor vamale, rosiile trebuie considerate legume. In ciuda acestei decizii, Curtea a trecut in revista faptul ca, din punct de vedere botanic, rosiile sunt fructe.
In Romania, rosia este considerata leguma, din punct de vedere legislativ. In cadrul schemelor de sprijin cuplat pe care le incaseaza fermierii prin Agentia de Plati si Intreventie pentru Agricultura, cultura de tomate este asimilata altor legume cultivate atat in spatii protejate, precum sere sau solarii, cat si in camp deschis, pentru comercializare.
In cadrul acestei scheme pentru culturile de legume in care sunt incluse si rosiile, se plateste un ajutor de stat de peste 2.210 euro.
Indiferent in ce tabara te situezi, rosia este un aliment extrem de valoros. O rosie de dimensiuni medii are doar 25 de calorii si un continut sarac in grasimi. Totodata, rosiile sunt surse importante de vitamine (A, C), acid folic, lycopen (substanta cu rol antioxidant) si minerale.
Ce este rosia si de ce este ea considerata fruct?
Din punct de vedere botanic, rosia este considerata fruct datorita modului in care se formeaza. Asemeni oricarui alt fruct, rosia apare si se dezvolta din pistilul unei flori fecundate si care contine semintele.
Pe de alta parte, rolul fructului este de a forma seminte pentru inmultirea plantei, conditie indeplinita si de rosie.
Cum poti obtine rosii gustoase chiar la tine in gradina?
Rosiile nu sunt dificil de obtinut, fie ca alegi sa infiintezi culturi direct din seminte de rosii, fie din rasaduri. Culturile de rosii sunt variate, astfel ca ai o diversitate mare de soiuri. Iata care sunt cele mai gustoase soiuri de rosii pe care le poti planta chiar la tine in gradina:
- Inima de bou – este usor de recunoscut datorita aspectului de rosie uriasa. Un fruct poate ajunge si la 600 – 700 g si are putine seminte. Principalul dezavantaj al acestui soi este faptul ca nu rezista multe zile dupa ce a fost cules;
- 1600 de Buzau – este un soi extrem de apreciat pentru gustul sau. Un fruct poate atinge greutatea de 180 – 200 g. Este un soi semitardiv, cu vigoare mare si o rezistenta buna la atacul principalilor agenti patogeni;
- Balkan F1 – este un hibrid bulgaresc, apreciat de legumicultori datorita fructelor dulci, gustoase, rotunde si tari. Un fruct poate ajunge in medie la 100 – 130 g;
- Rugby F1 – este tot un soi hibrid bulgaresc, care are o crestere nedeterminata, timpurie. Se preteaza foarte bine pentru a fi cultivat in spatii protejate;
- Cristal F1 – ocupa primele locuri in topul celor mai gustoase rosii. Fructele au o greutate medie de 170 g si o rezistenta buna la pastrare. Acestea se recolteaza usor de pe ciorchine, iar tulpina asigura o rezistenta buna;
- Pink Rock F1 – este un soi extra-timpuriu, cu o crestere nedeterminata. Se dezvolta foarte bine in spatii protejate, dar si in camp. Are o rezistenta mare la bolile specifice;
- Honey Moon F1 – este un hibrid de tomate apreciat de producatori deoarece are o marime apreciabila a fructelor si un gust aromat. Se poate cultiva chiar si primavara, in solarii neincalzite. Fructul acestui soi de rosii poate ajunge si la o greutate de 240 g. Productivitatea este una buna, are rezistenta la crapare si nu prezinta dificultati la legare.
Rosia este prezenta atat in preparatele de zi cu zi, cat si in cele exclusiviste, asa ca, indiferent ca o numesti fruct sau leguma, important este sa te bucuri de gustul savuros si beneficiile multiple pe care le are asupra sanatatii tale!

