Măghiranul – tot ce trebuie să știi despre măghiran

Măghiranul, având denumirea științifică de Origanum majorana și denumirea populară de șovârf, poate fi ușor confundat cu oregano, întrucât ambele specii fac parte din același gen. Deși cele două plante au numeroase caracteristici similare, spre deosebire de oregano, măghiranul are o aromă mai delicată și mai dulce. Măghiranul se folosește ca plantă aromatică și condimentară, întrucât are un conținut ridicat de uleiuri esențiale.

Măghiranul este o plantă perenă în țările cu ierni blânde, iar în țara noastră, se cultivă ca plantă anuală. Formează în sol un rizom orizontal, iar din acesta pornesc tulpini subțiri, cu perișori. Are frunze mici, ovale, acoperite cu perișori fini. Florile au culoarea roz-violaceu și apar vara, în perioada iulie-august.

Ce cerințe ecologice are măghiranul?

Măghiranul nu este o plantă rezistentă la temperaturile scăzute din timpul iernii. Pentru a crește optim, este necesar ca temperatura să nu scadă sub 15°C. Se plantează în locuri însorite.

Solurile preferate de măghiran sunt cele revene, bine drenate, cu pH ușor acid, spre neutru.

Are cerințe moderate în ceea ce privește apa, însă necesită irigare în perioadele secetoase.

Cum se cultivă măghiranul?

Măghiranul poate fi cultivat prin semănat direct, prin plantare de butași înrădăcinați, prin divizarea rădăcinilor sau prin marcotaj. Semănatul se face după ce pericolul de îngheț a trecut, în perioada aprilie-mai. Pot fi produse răsaduri în solarii sau răsadnițe, începând cu 6-8 săptămâni înainte de a fi plantate afară. Măghiranul poate fi cultivat cu succes și în ghivece. Pentru a germina optim, este necesar ca temperatura să se mențină la 15-20°C, iar pământul să fie reavăn.

În cazul înmulțirii prin butași, aceștia pot fi recoltați când partea bazală a tulpinilor este ușor lemnificată. Butașii se confecționează pe porțiune de tulpină, cu o lungime de 15-20 cm, cărora li se îndepărtează frunzele bazale și se pun la înrădăcinat în substrat reavăn. După perioada de fortificare, butașii pot fi transplantați în ghivece mai mari sau în grădină.

Înmulțirea se poate realiza și prin divizarea rizomilor orizontali din sol, atunci când plantele sunt suficient de mature.

Pentru înmulțirea prin marcotaj, tulpinile pot fi aplecate și fixate în sol, atunci când sunt suficient de lungi, iar pe porțiunea îngropată se vor forma rădăcini.

Măghiranul poate fi transplantat în grădină, la rânduri cu o distanță de 40 cm între rânduri și 30 cm între plantele de pe rând.

Lucrări de îngrijire necesare pentru cultura de măghiran

Lucrările de îngrijire presupun combaterea buruienilor, irigarea culturii în perioadele de secetă, precum și combaterea bolilor și dăunătorilor. Pot fi efectuate tăieri ale tulpinilor sau ciupiri ale vârfurilor de creștere, în perioada de creștere activă a plantelor, pentru ca planta să se ramifice.

La plantele de măghiran crescute în ghiveci sau grădină, se recomandă administrarea regulată a unui îngrășământ special format în acest scop.

Boli și dăunători ai măghiranului

Plantele de măghiran pot prezenta simptome de putrezire, atunci când la nivelul rădăcinii este umiditate excesivă. De aceea, este recomandat să se evite udarea cu cantități prea mari de apă. Pe frunzele măghiranului pot fi observate simptome ale prezenței tripșilor, musculiței albe, afidelor sau acarienilor. Pentru a le combate, se recomandă aplicarea produselor omologate în acest sens.

Cum se recoltează și depozitează măghiranul?

Măghiranul poate fi recoltat oricând este nevoie de părțile comestibile ale plantei, putând fi efectuate mai multe recoltări pe an. Frunzele și lăstarii pot fi consumați în stare proaspătă sau uscată. Tulpinile pot fi recoltate în întregime și se pot usca legate în mănunchiuri, în locuri bine ventilate, după care se depozitează în spații cu umiditate scăzută. Frunzele se sfărâmă chiar înainte de utilizare, pentru a beneficia de o aromă mai puternică.